Limbajul comun al sportului consolidează parteneriatele dintre companii

Cupa de Fotbal “SHELL HELIX” a reunit reprezentanții a patru companii într-un eveniment fotbalistic încheiat cu bună dispoziție

București, 11 mai 2022 – Arena Națională a fost miercuri, 11 mai, gazda unui eveniment în care competiția din teren s-a împletit cu parteneriatul reprezentanților a patru companii rezultând un eveniment destins, relaxat, ce a dus la consolidarea relațiilor de prietenie limbajul comun, cel al sportului.

Compania ELGEKA-FERFELIS, reprezentant oficial Shell Lubricants în România, a organizat prima ediție a Cupei de Fotbal “SHELL HELIX” care a reunit la start patru echipe, cea a firmei organizatoare și cele ale partenerilor acesteia, MHS (dealer MAN), IPSO Agricultura (dealer John Deere) și Hyundai Romania.

Partidele s-au disputat într-o atmosferă destinsă, în spirit sportiv de respect și fair-play, echipele a câte 11 jucători duelându-se pe parcursul a două reprize de câte 15 minute și având la dispoziție un număr nelimitat de schimbări. Intens disputate, meciurile nu au avut nevoie de lovituri de departajare, fiecare jucător al celor patru echipe lăsând de-o parte colaborarea prietenească de zi cu zi din relațiile comerciale și implicându-se total pentru gloria sportivă a culorilor pe care le apără. Departe de a fi încrâncenate, meciurile au fost un prilej de bună dispoziție, la care au contribuit din plin galeriile echipelor. Acestea au avut susținerea din tribune a colegilor din companii, veniți în număr mare la acest spectacol sportiv de amatori. La crearea unei atmosfere deosebite a contribuit MC-ul evenimentului, nimeni altul decât Marian Olaianos, binecunoscutul comentator TVR al meciurilor de UEFA Champions League și ale echipei naționale și realizator al emisiunii de istorie fotbalistică Replay.

La finalul evenimentului organizatorii au oferit premii și medalii tuturor participanților. Chiar dacă nu se înscrie în statistici, este onorant să menționăm numele câștigătoarei, echipa Elgeka-Ferfelis-Shell și să apreciem efortul depus de toți participanții. Important este faptul că relațiile de business s-au împletit cu fotbalul, sportul care atrage miliarde de suporteri.

Așa cum stă bine, relațiile de business s-au consolidat la mult așteptata repriză a treia, unde s-au dezbătut cele mai frumoase faze și cele mai spectaculoase goluri. Toți participanții au fost bucuroși de oportunitatea oferită de a juca pe cel mai mare stadion al țării și de a trăi pe viu emoția implicării directe într-o competiție sportivă în condiții și organizare profesionistă.

Compania Elgeka-Ferfelis mulțumește și pe această cale tuturor participanților, precum și partenerului Durby Sports Marketing pentru sprijinul oferit în organizarea acestui eveniment de succes.

Ce efecte cumplite au avut iradierile de la Uzinele Grivița asupra unor rugbiști

(de Romeo Chiriac)

Fostul internaţional şi arbitru de rugby, Petre Barbu, mi-a acordat un interviu în luna iulie 2010 în care a povestit despre modul cum i-au fost amputate ambele picioare din cauza unei boli provocate din cauza iradierilor de la Uzinele Griviţa.

De asemenea, Petre Barbu a dezvăluit în exclusivitate cum fostul lui coleg Mihai Țibuleac a decedat din cauza iradierilor de la Uzinele Grivița.

Apoi, Petre Barbu s-a dus în ceruri în aprilie 2012

Reporter: Dați-ne câteva repere ale carierei dumneavostră

Rep: În arbitraj când ați debutat?

P.B.: În paralel, în ultimii trei ani ai carierei de jucător, de prin ’79, începusem să arbitrez copii, juniori, tot ce se putea arbitra atunci când aveam timp. Am debutat ca arbitru în Divizia A în ’84. În ’90 am făcut
cursurile de arbitru internațional și tot atunci am terminat cu totul, pentru că a intervenit boala asta. După apariția bolii, în ’92, am terminat toată activitate

Rep: Câți ani ați arbitrat?

P.B.: Cred că am aproximativ 100 de meciuri conduse la Divizia A, iar la nivel internațional am condus vreo 10-12. Erau puține în perioada aia, nu ca acum, când sunt o mulțime de competiții. Ne
mișcam numai prin zona asta socialistă și nu prea eram băgați în seamă, pentru că nu am fost în competiții mari. Eram în Cupa FIRA, ne băteam cu Franța și cam atât. Italia nu exista, până prin ’84.
Italienii veneau și luau aici 60-70 de puncte, dar, dintr-odată, cum au început să bage bani, au ajuns unde au ajuns. Cariera de arbitru este dinamică dacă știi să te bagi în ea, dar să nu aluneci din ea. Mulți dintre jucătorii pe care i-am eliminat îmi sunt acum buni prieteni. De exemplu, era Sandu Domocoș, un
jucător vorbăreț și scandalagiu, l-am dat afară de vreo trei ori. Ca să se împace cu mine să nu-l mai dau afară, se ducea pe la nevastă-mea pe acasă și îi spunea: „Spuneți-i să mă lase să joc, că mă dau ăștia afară de la facultate”. Și acum sunt prieten cu el, mă sună.

Rep: Este periculoasă această disciplină sportivă?

P.B: Rugby-ul este un sport mult mai puțin periculos decât handbalul. S-au făcut multe studii pe tema asta. La rugby intervine știința jocului și cea a individului. Primele lucruri pe care le înveți la acest sport sunt pasa, placajul și cum să cazi, ce să faci acolo când ai ajuns cu un picior jos sau cu un genunchi la pământ. Că se întâmplă accidente, este altceva, ele se întâmplă și la tenis. Și la șah pot fi accidente, stai acolo și te concentrezi, îți vine rău și crapi deodată.

Rep: Ați avut accidentări ca jucător?

P.B: Nu prea am avut accidente în cariera mea. Am avut o fractură la gleznă, una la mână, câteva degete întoarse, dar nu am avut probleme grave. Am avut și două comoții, dar au fost de moment. Chiar îmi amintesc că eram la Grivița, jucam cu Sibiul, pe o căldură mare, un meci greu, și am luat una… de am căzut cu capul de pământ. Am stat două-trei minute jos, apoi am continuat jocul, dar după partidă mi-au spus medicii să-mi fac un control la „balamuc, la Spitalul 9”. Când am fost la control, doctorul mi-a
spus: „Marș de aici! Ieși afară, că n-ai nimic” și de atunci n-am mai călcat pe acolo. Știți, rugby-ul încă a rămas impregnat în mine. Am zile când încă visez că mai joc, că sunt pe teren, că împing în grămadă.

Rep: Ne puteți vorbi despre boala din cauza v-ați pierdut picioarele?

P.B: Boala a venit hodoronc-tronc, fără semnale. Diagnosticul scris de medic este de arteriopatie obliterantă. Eu am o boală care te lasă în pace numai când ajungi la cimitir. Totul a plecat de la
mediul de iradieri cu care aveam contact. Nu îmi plăcea munca de birou. Eu și după ce am terminat facultatea am mai stat doi-trei ani tot pe post de muncitor. Lângă Grivița, la vagoane, unde lucram
eu, erau firme cu chimicale, și de acolo a plecat totul. Am lucrat vreo douăzeci și ceva de ani acolo. Fizic am fost afectat treptat, primul picior mi s-a tăiat prin ’93, și mai mergeam în cârje, iar în ’99 mi s-a tăiat celălalt. Da ce să mai zic de mine, tot din cauza iradierilor de la Uzinele Grivița fostul meu coleg Mihai Țibuleac a decedat.

Rep: Iradieri în București?

P.B: Da. Ce zic ăștia de Cernobîl? Noi am avut la Grivița iradieri mai multe. Treceau ăștia de la studiourile Buftea pe lângă Grivița cu filme noi să se ducă să le vadă și ajungeau cu benzile goale.
Treceau prin față pe la Utilaj Chimic și se întrebau: „Dom’le, unde dispărea filmul?” Se făceau la Buftea, acolo, și nu mai erau la București.

Rep: Ce ați făcut după accident?

P.B: Am fondat un club sportiv în București pentru persoane cu handicap. Am participat la campionate europene, am fost la turnee prin Marea Britanie, avem și medalii. La noi, autoritățile bagă bani non-stop în așa ceva, dar aceștia nu ajung jos. Nu ajung la noi. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care am și
renunțat. Au fost câțiva sponsori, care s-au retras. Apoi, au mai fost unii care puteau face mult, prin pozițiile lor, dar n-au făcut nimic. A fost chiar unul la rugby, dar nu-i dau numele. A fost mult
timp și vicepreședinte pe la federație, un jucător mare, e adevărat. Poate să facă și acum, pentru că stă președinte acolo.

Rep: Despre familie ce ne puteți spune?

P.B: Am un băiat și un nepoțel de 3 ani. Au un cățel, rottweiler, care mă amuză când roade mingile de fotbal primite de către nepot și nu reușește să o spargă, oricât se chinuie, pe cea derugby.

Rep: Mereu sunteți așa plin de viață?

P.B: Ar fi bine, dar depinde cel mai mult de „Bărbos”, care m-a băgat în „cantonamentul” ăsta pentru restul vieții. Am avut și perioade cănd nu m-am putut ridica din pat, mă și îngrășasem, mi se umflase
corpul, dar, după ce am luat medicația, totul a revenit la normal.

Biciclind pe Lună. Expediție pe bicicleta Pegas în Deșertul Atacama

(de Cătălin Neacșu)

De ce pe Lună? Pentru ca deșertul Atacama din America de Sud este cel mai arid loc de pe planetă, unde stațiile meteo nu au înregistrat niciun fel de precipitații de mai bine de 10 ani, informează Sport Profit. Este, în principiu, lipsit de viață și are cele mai mari diferențe de temperatură – în care ziua sunt 30 de grade și noaptea sunt sub zero grade (anul acesta, pe 31 august, pe Ojos del Salado, sunt prognozate -31 grade Celsius noaptea). Lipsa vegetației, a apei și a așezărilor omenești, te duce cu gândul la peisajele selenare. Traversarea deșertului Atacama cu bicicleta reprezintă o mare provocare pentru mine alături de Mihai Emil Isar și Bogdan Guță. Toți suntem din Argeș. O provocare ce nu dorește să stabilească niciun record mondial, dar care pentru oamenii care nu practică sportul de performanță reprezintă 1500 de km de luptă împotriva unui stil de viață monoton, orientat către sportul de masă și către performanțele personale. Lupta cu sinele pentru doborârea barierelor este mai importantă decât performanța împotriva altora! Este ceea ce ne dorim să realizăm în luna octombrie anul acesta. Să trasnmitem un mesaj de renunțare la confort, la telefon, la mâncarea din abundență.  Iar să depui eforturi dincolo de limita normalului reprezentă un stil de viață și de regăsire personală. Atacama, prin drumurile accidentate, pline de praf fin, fără apă, fără popasuri de realimentare și în lipsa minimului de confort, reprezintă provocarea perfectă pentru autodepășire și autocunoaștere. Nu vrem să batem recorduri sau să fim „cei mai”…, vrem să demonstrăm că extraordinarul este la îndemana oricui și că cea mai mare problemă în atingerea țelului pe care ți l-ai propus ești tu. Acum nu e poveste, e doar intenție. Când ne întoarcem va fi și poveste.

Aur si Argint pentru doi prahoveni la Cupa Europeana de judo de la Zagreb

Vanesa Tolea şi Alexandru Petre, legitimați la CSM-CFR-CSŞ Ploieşti, au cucerit o medalie de aur şi una de argint, în acest weekend la Cupa Europeană de Cadeţi de la Zagreb.

La categoria „-52 kg”, Vanesa Tolea a depăşit toate cele şase adversare întâlnite: Maria Skomersic (Croaţia), Marlene Schinwald (Austria), Igaz Laura (Ungaria), Ayse Naz Ozdemir (Turcia), Luciana Catană (România) şi Maria Jesionek (Polonia).

Un parcurs foarte bun a avut şi Alexandru Petre la categoria „+90 kg”, sportivul nostru reuşind să treacă de patru adversari până la finala cu canadianul John Messe A Bessong, pierdută la limită. Alexandru a trecut, pe rând, de Stefan Vukicevic (Bosnia Herţegovina), Janis Strazdins (Letonia), Nikoloz Zaalishvili (Georgia) şi, în semifinală, de Recep Ergin (Turcia).

La competiţia din Croaţia au participat 675 de sportivi ce au reprezentat 32 de ţări din Europa, Asia şi America.

Cei doi sportivi sunt antrenaţi la club de Gheorghe Savu (coordonator), Mihai Trandafirescu, Doru Munteanu şi Cosmin Slăveanu.