In Bucuresti, autobuzele nu vor mai circula pe calea proprie a tramvaielor in perioada 27 decembrie – 27 martie

Din motive de siguranță, în fiecare an, în anotimpul rece, autobuzele care în perioada verii au circulat pe liniile de tramvai din București vor reveni la traseul de pe carosabil începând cu data de 27 decembrie și vor reveni pe calea de rulare a tramvaielor din 27 martie, anunță Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI). În cazul în care condițiile meteo se degradează înaintea acestei date, autobuzele vor reveni la traseul de pe carosabil mai devreme, la dispoziția TPBI.

Pentru siguranța călătorilor, TPBI a decis ca autobuzele să poată utiliza calea de rulare a tramvaielor ca bandă proprie numai în intervalul 27 martie – 27 decembrie. Ținând cont de instabilitatea atmosferică, în afara acestui interval, autobuzele vor utiliza carosabilul pentru efectuarea curselor programate, conform prevederilor contractelor semnate de TPBI cu operatorii de transport.

La rândul lor, operatorii de transport vor lua toate măsurile necesare pentru instruirea conducătorilor de vehicule în legătură cu această decizie și vor informa călătorii, care nu vor mai utiliza stațiile de tramvai ca zonă de așteptare pentru autobuze.

You may also like...